Prezentarea Comunei Târgșoru Vechi, Prahova

Important pentru istoricul Tîrgşorului Vechi este existenţa pe teritoriul acestei localităţi a unor vestigii de o excepţională valoare istorică şi arheologică, ce demonstrează că această aşezare are o continuitate în timp a cărei vechime se pierde în negura timpurilor, chiar înainte de era noastră. Cercetările în domeniu şi săpăturile arheologice au dovedit că zona Tîrgşorului Vechi a început să fie locuită din Paleoliticul Superior şi Neolitic (culturile Criş, Boian, Gumelniţa) pentru ca aşezări şi necropole să fie semnalate în epoca „Bronzului” (culturile Glina, Monteoru, Tei), prima şi a doua epocă a „Fierului” (civilizaţia traco-geto-dacică şi dacică clasică), epoca romană (un castru cu thermele sale), secolele II-III p.Ch. (o aşezare a dacilor liberi), secolele III-IV p.Ch. (o mare necropolă din care au fost cercetate până în prezent 470 complexe funerare), aşezări daco-romane – secolele V-VII p.Ch. – şi vechi aşezări româneşti – secolele VIII-IX p.Ch. – pe ambele maluri ale Leaotului, ca şi urme ale unei locuinţe din secolul XII-X. Târgul medieval şi reşedinţa domnească, vestigii cu cea mai mare întindere şi consistenţă, deşi sunt semnalate în documente la începutul secolului XV, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (Novum Forum – Târgul Nou – 6 august 1413), este dovedit arheologic că existau încă din secolul XIV. „Pe drumul Braşovului, la trecerea lui pe Valea Prahovei, începe să se înfiripe destul de timpuriu o aşezare nouă care devine în curând un târg. Acest târguleţ, numit Târgşor, s-a dezvoltat repede după 1368, fiind amintit documentar la 1413 în domnia lui Mircea cel Bătrân. În scurtă vreme Tîrgşoru Vechi devine un centru comercial şi politic de primă importanţă, a cărui activitate se desfăşoară mai ales în secolele XV-XVI.” Din rândul numeroaselor vestigii descoperite se detaşează net ca importanţă şi posibilitatea de a fi restituite şi puse în valoare, elementele componente ale incintei curţii domneşti – casa domnească, biserica, incinta cu turnul porţii de intrare. Se menţionează că, dintre reşedinţele domneşti din Muntenia, cea de la Tîrgşoru Vechi este singura păstrată intactă, atât Bucureştii cât şi Târgoviştea sau Câmpulung fiind afectate de edificii recente.

Tot în cuprinsul rezervaţiei, în zona de nord-nord-vest, aproape de biserica ctitorită de Mâhnea Turcitul, se află o altă construcţie, de dată mai recentă – conacul Morutzi-Creţianul, ridicat la începutul secolului XX de familia Morutzi, proprietară la acea dată a locurilor. Construcţia, cu o suprafaţă de cca. 200 mp., cu parter şi etaj mansardat, este formată dintr-un corp principal şi o anexă. Construcţia în stil neoromânesc, a avut destinaţia de reşedinţă a proprietarilor, a fermei de creştere a animalelor – renumită în perioada interbelică. Ferma se întinde spre nord-nord-vest de conac şi a fost transformată după 1947 în I.A.S., în prezent S.A. CERES PLOIEŞTI, care a avut în administrare şi conacul părăsit de prinţesa Moruzzi în 1947-1948. Dată fiind importanţa istorică şi arhitecturală a conacului el a fost propus şi inclus în 1990, în Lista monumentelor istorice. Conacul a fost rând pe rând, sediul al Şantierului arheologic, sediul de I.A.S., grădiniţă de copii, în prezent neavând o utilizare precisă şi datorită faptului că are nevoie de lucrări parţiale de restaurare. Aici, Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova şi Institutul de Arheologie Bucureşti, intenţionează să organizeze un centru naţional de cercetare arheologică şi istorică, şantier şcoală pentru arheologi restauratori de monumente, centru de colocvii cu caracter ştiinţific-naţionale şi internaţionale. În ciuda importanţei excepţionale recunoscută, cercetată şi acordată de mari nume în domeniul istoriei şi arheologiei acestor vestigii, starea lor de întreţinere este foarte mult sub necesităţi. Un singur aspect pozitiv poate fi relevat şi anume cuprinderea în 1991 în teritoriul intravilan a întregii suprafeţe de 17 ha aferentă rezervaţiei arheologice. Alături de această reuşită se poate remarca şi aceea a realizării unor lucrări de restaurare – în 1992 – a bisericii de pe incinta domnească, ctitorită de Antonie Vodă din Popeşti (secolul XVII).

În comuna Târgșoru Vechi se află situl arheologic de la Târgșoru Vechi, aflat în punctul „la Mănăstire”, unde s-au găsit urme de așezări din eneolitic (cultura Gumelnița), neoliticul timpuriu (cultura Starčevo-Criș), neolitic (cultura Boian), Epoca Bronzului (cultura Tei), perioada Latène, Halstattul târziu (cultura Ferigile-Bârsești), secolul al II-lea e.n., secolele al V-lea–al VII-lea și secolele al XV-lea–al XVII-lea, precum și două necropole din secolele al II-lea–al III-lea și din secolul al IV-lea e.n. În rest, alte cinci obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local. Unul este un alt sit arheologic, așezarea din Epoca Bronzului (cultura Tei) găsită la 500 m vest de fosta moară din Târgșoru Vechi. Alte trei obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură: biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Ierarh Nicolae” a mănăstirii Turnu a lui Antonie-Vodă (1669–1672, reconstruită pe ruine în 1997), ruinele Bisericii Albe (1570) și ruinele Bisericii Roșii a lui Mihnea Turcitul (sfârșitul secolului al XVI-lea), toate trei aflate în situl arheologic Târgșoru Vechi. Celălalt obiectiv, clasificat ca monument memorial sau funerar, îl constituie cele două pisanii ale bisericii vechi din Stăncești (secolul al XVI-lea, 1720).

Rezervația de la Târgșoru Vechi prezintă un interes major pentru cercetători, fiind locul ideal de studiu al interacțiunilor dintre epoci, populații și mode. Cel mai interesant, la acest sit, este faptul că, datorită descoperirilor, se oferă posibilitatea studierii lor, oferind în paralel cercetătorilor ocazia de a realiza importante comparații ale datelor arheologice. Această rezervație se remarcă prin potențialul arheologic unic în țară. Simplă enumerare a monumentelor ce se află în această rezervație scoate în evidență cât de importantă și de complexă este această zonă. Printre urmele cele mai vechi de locuire descoperite aici se numără uneltele de silex ce au fost identificate ca aparținând paleoliticului dezvoltat; este prezentă și epoca neoliticului (pietrei șlefuite), reprezentată de suprapunerea siturilor ce aparțin culturilor Criș, Boian și Gumelnița; epoca bronzului este acoperită de manifestările culturale de tip Monteoru, Glina și Tei iar epoca fierului traco-geto-dacic este prezentă prin vestigiile ce aparțin ambelor sale părți (Hallstatt și La Tene).

Marea necropolă birituală este datată în secolele III-IV și se află într-o stare de conservare foarte bună oferind posibilitatea determinării cronologiei culturii Sântana de Mureș – Cerneahov, stabilirea componentei etnice, precum și a componentelor specifice ritului și ritualului funerar al acestei culturi. Termele și castrul ce s-au conservat într-o formă nemaipomenită fac parte din monumentele romane ce aparțin secolului al II-lea. Acestea au fost construite cu scopul de a ține sub control zona subcarpatică precum și trecătorile aferente arcului carpatic.